Nu va lasati indusi in eroare de titlu,caci nu este nou film cu Steven Segal din seria cu sechestratii lui din tren sau din larg, ci desre o intamplare petrecuta azi la inaugurarea Parcului Tineretului.Plecat impreuna cu vecinii mei Vali si Gabi la meciul cu FC Vaslui, am hotarat intai sa dam o privire prin cel mai nou parc al Craiovei.Ajunsi in zona Ciuperca am luat-o pe jos pana in Lunca trecand pe langa fratii nostrii cu 2 de r.Lasand la o parte detaliile neinteresante sa trecem la subiectul principal.Lume cacalau la concertul maestrului Tudor Gheorghe, dar noi am pasit pentru prima data in noua mandrie a lui Solomon.Puhoi de lume de toate culorile, mai lipseau galbejatii ca sa fie tacamul complet.La prima vedere am ramas impresionat de ceea ce am vazut acolo si inca nu este totul gata, dar cum ora meciului se apropia am facut cale intoarsa spre iesire.Aici marea surpriza…portile de la intrare blocate cu ditamai lacatul si in fata cativa politisti.Motivul se apropie ha ha ha “sa traiti bine” ha ha ha impreuna cu parintele parcului nenea Aurica.Pe deasupra treceau avioane, pe cer apar parasutistii si se aud cateva voci vine vine.Regret ca nu aveam la mine rosii storfosite sau oua stricate de la inaltimea mea nimeream tinta.Am fost tinuti prizonieri circa 30 min pentru ca nea Base dorea sa vada si el ceea ce se intampla.Singura satisfactie tuburile cu confetii in culori alb-albastre de parca ma simteam campion.In rest am ramas cu gustul amar ca am fost inchisi ca niste animale in cusca si pentru ca seara sa fie stricata complet ne-a batut si Vasluiul.
In acest concediu am fost plecat de mai multe ori la pescuit cu tatal meu.Va propun mai jos sa viyionati cateva poze de colectie de pe malurile Dunarii
http://picasaweb.google.ro/ionutgreere/CetateDunare89Septembrie2009# la Cetate
http://picasaweb.google.ro/ionutgreere/2009_0916# la Macesu de Jos
Postat in Uncategorized | Lasă un comentariu »
Cum Dumnezeu am supravietuit copilariei noastre?Raspunsul este foarte simplu….Pentru ca nu aveam nicio grija
De mici mergeam in autobuze si masini,ce nu aveau centuri de siguranta si nici perne de aer…Cand mergeam in remorca unui camion era o excursie speciala si nu o uitam niciodata. Leaganele noastre erau pictate in culori aprinse si toata vopseaua era pe baza de plumb.Nu aveam capace de siguranta la cutiile de medicamente, dulapuri sau usi.Cand mergem pe bicicleta nu aveam casca. Beam apa de la cismeaua din curte, nu din sticla de apa minerala. Pierdeam ore in sir construind carucioare din fier vechi si cei care aveau noroc sa aiba strazi inclinate isi dadeau drumul pe ele si la jumatatea drumului isi aduceau aminte ca nu aveau frane. Dupa cateva opriri in copaci sau garduri am invatat sa rezolvam si aceasta problema.
Ieseam la joaca cu singura conditie sa ne intoarcem inainte de lasarea intunericului.Scoala dura pana la pranz si veneam acasa sa mancam.Nu aveam celular si nimeni nu stia unde suntem .De necrezut …. Nu?
Ne taiam, ne rupeam un os, pierdeam un dinte, dar niciodata nu cautam un vinovat. Singura vina era a noastra. Mancam biscuiti, paine cu unt, beam scucuri cu zahar si nu aveam exces de greutate pentru ca tot timpul eram afara la joaca. Imparteam o sticla de suc intre toti prietenii, uitilizand aceeasi sticla si nimeni nu murea din asta. Nu aveam Playstation, Nintendo, Xbox, jocuri video, 100 de canale la TV, celulare personale, calculatoare, chat, internet….. aveam decat un singur lucru.Prieteni…prieteni adevarati.Ieseam, ne urcam pe bicicleta sau mergeam pana la casa prietenului, sunam la usa sau intram fara sa sunam si ieseam impreuna la joaca.Aveam tot felul de jocuri de echipa: fotbal, tarile, v-ati ascunselea si nu toata lumea ajungea sa fie aleasa, dar nu se supara nimeni.
Nu toti eram elevi stralucitori, si cand unul ramanea repetent repeta anul pur si simplu.Nimeni nu mergea la psiholog, la psihoterapeut, nimeni nu avea dilexie, nici probleme de atentie, nici hiperactivitate, doar repeta si avea a doua sansa.
Aveam liberatate, esecuri, bucurii, responsabilitate.. si am invatat sa ne descurcam cu ele.
Voi tinerii din ziua de azi va puneti marea intrebare: Oare cum am reusit sa supravietuim si am devenit adultii din ziua de azi?Multi dintre voi vor spune ca eram plictisitori… Poate … dar eram tare fericiti!
@ copyright
Postat in Uncategorized | 1 comentariu »
La cumpana dintre ani mi-am promis ca incepand cu anul acesta va aparea o schimbare semnificativa in viata mea.Sa nu va mire daca ma veti vedea schimbat atat in comportament cat si in vorbire.In general voi folosi acelasi vocabular pe care il cunoasteti cu totii, dar acolo unde va fi cazul voi apela si la cuvinte pe care foarte rar le-am folosit in trecut mai mult fortat de imprejurari.S-a terminat cu Ionut cel cuminte, la locul lui pentru ca in prezent traim niste evenimentele care nu-ti permit sa stai in banca ta, ci dimpotriva trebuie sa reactionezi ca atare.
Nu voi mai tolera nimic, nu voi mai tace ca un peste pe uscat atunci cand sunt luat peste picior, ci voi raspunde la orice provocare.Daca taci esti considerat slab, esti luat drept fraier si toti sterg pe jos cu tine ca o carpa.Nu voi folosi aceasta schimbare ca o razbunare, ci ca adaptare la viata cotidiana.Incepand din acest moment stilul meu de viata va fi impartit astfel..O parte dedicata persoanei iubite si familiei cu care voi fi la fel de tandru si delicat, o parte prietenilor adevarati care vor fi tratati cu mare atentie si nu in ultimul rand, dar cea mai importanta acelora carora le voi dedica aceasta schimbare.
Primele reactii deja mi-au fost comunicate de catre doua persoane foarte apropiate, care fara sa le spun ce am de gand au recunoscut ca pot si curva batrana, ca pot sa aranjez lucrurile asa cum doresc eu, iar daca imi propun ceva pot sa obtine fara mari probleme.Asa ca domnilor asteptati-va la surprize.
Postat in Uncategorized | 2 Comentarii »
Vreau sa uit de gustul amar al clipelor de singuratate si de tristete.Sufletul meu,…inima mea iubeste si vrea sa simta un alt suflet alaturi si care sa primeasca tot de la mine… cu care sa impart si greul si bucuriile… cu rabdare si intelegere si cu credinta ca pot sa ii ofer tot ceea ce merita.
Stiu ca de Craciun ti se pot indeplini toate dorintele, iar dorinta mea cea mai mare este sa primesc in dar un inger, iar acest inger ar fi cel mai frumos cadou primit vreodata de mine.
Postat in Uncategorized | 3 Comentarii »
Pe 30 noiembrie ar trebui sa mergem sa ne alegem senatorii si deputatii care sa ne reprezinte in Parlament in noua legislatura. Insa aici intervine o problema delicata.Ma simt ca Cetateanu turmentat din ,,Scrisoarea pierduta,, a lui Caragiale.Intreb in stanga si in dreapta … Eu cu cine votez?
Dar merita sa mai merg la vot ? Pentru ca nu voi inceta niciodata sa cred in mecanismele in care cel mai bun castiga. Si cand va fi cazul sa fac aceasta alegere la un moment dat pe bune, as vrea sa nu imi fi pierdut deja antrenamentul si entuziasmul.Votez acum pentru ca vreau sa votez si in viitor. Nu vreau sa imi creez reflexul ca votul nu e bun de nimic. Din pacate, alesii nostri sunt in marea lor majoritate incompetenti si timp de 4 ani povestim de cat de bine ar fi fost daca faceam altfel …si am fi ales pe alticineva.
Astept din partea politicienilor sa ne inteleaga ca nu suntem tabere adverse, ca este vorba de parteneriat cu cetateanul de rand si nu e vorba doar de smecherii si combinatii, cu principalul scop doar de-a fura din buzunarul acestuia.Eu as vrea ca sistemul sa se schimbe : ori noi sa le cerem mai multa socoteala, ori ei sa fie mai responsabili.Greu de ales … NU ?
Postat in Uncategorized | 2 Comentarii »
Nu stiu ce m-a apucat sa scriu despre asta,dar ma doare.Ma doare… sufletul.
Cand scriu aceste randuri, parca am impresia ca vorbesc cu cineva… si asta ma linisteste…
In general, sunt o fire deschisa, vorbareata, cu prieteni si cunostinte dintre cele mai variate.. Insa cand vine vorba de viata mea personala, lucrurile se schimba.Cad intr-o stare melancolica din care nu ma pot trezi asa usor.Asa sunt eu…Am nevoie de un spatiu ..doar al meu.. Un spatiu pe care numai cineva foarte aproape, si de incredere poate accede.. si asta foarte greu… E ca un fel de zid de gheata…
O zi fara zambet este o zi pierduta! Cu probleme sau nu, cu zambete sau tristeti, ar trebui sa ne bucuram de fiecare clipa, sa ne pretuim familia si prieteni, sa ne iubim si sa trecem peste orice hop al vietii. Dar nu intotdeauna poti sa ai taria sa treci peste unele probleme care apar vrand nevrand in viata noastra.
De ceva vreme, simt ceva deosebit pentru o persoana deosebita, insa interzisa.. Pe de o parte sunt bine, pe de o parte sunt trist.. Sunt fericit pentru ca sufletul meu este viu, ca am aflat ce-mi doresc, ce mi-as dori sa am langa mine…si sunt trist pentru ca persoana despre care vorbesc este interzisa pentru mine…
Oare de ce mi se intampla mie asta?
Postat in Uncategorized | 2 Comentarii »
